Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pele îl face praf pe Maradona: "Antrenează Argentina doar pentru bani!"

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 ·

Brazilianul Pele, legendă a fotbalului mondial, a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Maradona, pe care îl acuză că pregăteşte naţionala Argentinei doar pentru bani.

"Maradona a acceptat acest post pentru că avea nevoie de o slujbă şi de bani. Am văzut că Argentina s-a calificat cu greu. Însă nu este vina lui Maradona, ci a celor care l-au angajat" , a declarat Pele.

Reacţia lui Pele vine după ce Maradona nu a fost de acord cu fostul fotbalist brazilian, care susţine că Africa de Sud nu are capacitatea de a găzdui Cupa Mondială.

Pele spune că mereu l-a ajutat pe Maradona şi nu înţelege reacţia acestuia. "Nu înţeleg câteva lucruri. Când a făcut prima emisiune de televiziune (n.r. - La noche del Diez în 2005) şi avea nevoie de ajutor am mers la Buenos Aires, am jucat fotbal cu el şi l-am ajutat. Apoi am încercat să-l ajut cu unele reclame, însă ori întârzia, ori nu venea deloc: Văd că şi-a amintit de mine şi în Africa de Sud. Probabil mă iubeşte mult", a declarat Pele.

Fost ministu al sportului, Pele a afirmat că nu intenţionează să antreneze vreodată Brazilia pentru că "nu vrea să sufere la fel ca actualul selecţioner, Carlos Dunga".

Maradona câştigă 100.000 de dolari pe meci pentru că poartă două ceasuri!

Selecţionerul Argentinei a făcut deja vâlvă cu cele două ceasuri pe care le-a afişat la meciul cu Nigeria, unul arătând ora de acasă, celălalt ora Africii de Sud. Ceasurile sunt fabricate de o firmă celebră în domeniu, Hublot, care a lansat o ediţie limitată special pentru Maradona. Modelul se cheamă Big Bang Hublot şi nu a fost fabricat decât în 250 de exemplare numerotate, dintre care Maradona a primit seriile 001 şi 002. Restul de 248 de bucăţi au fost scoase la vânzare acum trei săptămâni, la preţul de 30.000 de euro bucata, fiind deja epuizate toate. Pentru a purta cele două ceasuri la mâini, Ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 2 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°