Deşi trebuia să stea doar pe trotuar, manifestanţii au ieşit în stradă şi au blocat circulaţia la intrarea Izvor. Aproximativ 15.000 de protestatari s-au adunat în jurul Palatului Parlamentului încă de dimineaţă. Traficul a fost reluat, iar protestatarii au început să plece doborâţi de caniculă. Sursa: REUTERS
Ei au scandat lozinci împotriva guvernului şi le-au cerut aleşilor să voteze moţiunea de cenzură ca să nu le fie reduse pensiile şi salariile.
Jandarmii abia au facut faţă valului de protestatari şi, ca să nu recurgă la forţă, au încearcat paşnic să le ceară oamenilor să părăsească carosabilul. Chiar şi aşa, mulţi dintre ei au încercat să treacă de cordoanele de forţe de ordine şi s-au îmbulzit spre intrarea în Palatul Parlamentului. FOTO evz.ro
Protest uriaş la Parlament
CITIŢI ŞI: "La stat se munceşte, dar o fac fraierii"
Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital.
Foto:Reuters
Protestatarii spun că, în aparatul de stat, se cheltuie bani pe angajarea politică a unor şefi, pe achiziţii inutile, iar bani de salarii pentru fraieri nu mai rămân.
E un zgomot infernal, ca pe stadion. Înarmaţi cu fluiere şi pancarte, profesori, medici, angajaţi CFR, din energie ori pensionari cer demisia guvernului. Cei mai mulţi manifestanţi sunt la intrarea dinspre Camera Deputaţilor. Şi nu întâmplător. Manifestanţii le împart parlamentarilor foi pe care stă scris mesajul"Votaţi moţiunea, v-am votat, ne-aţi trădat", "Nu tăiaţi pensiile", "Vrem să muncim, nu să cerşim".
Sloganul preferat de mulţime a fost "Intrăm peste ei!". Protestarii cred că, în ciuda amplorii manifestaţiei, Guvernul va merge mai departe cu deciziile de tăiere a salariilor şi pensiilor.
La intrarea în Palatul Parlamentului a deputatului Silviu Prigoană, fost liberal-democrat, protestatarii au reacţionat diferit.