Democrat-liberalul Cristian Preda se arată dezamăgit că cea pe care a susţinut-o pentru un loc de deputat, Teo Trandafir, a votat ieri în favoarea moţiunii care ar fi putut duce la dărâmarea Guvernului Boc. Sursa: Agerpres
"Regret că unii dintre colegii din PDL au făcut şi ei un calcul eronat. Mă gândesc, în primul rând, la Teo Trandafir, pe care atât eu, cât şi Romeo Raicu am susţinut-o în campania din colegiul 19", scrie Preda pe blogul personal.
Preda mai scrie că "s-a înşelat cine şi-a închipuit că Guvernul ar putea să cadă în contextul în care nu există nici o alternativă articulată la planul de austeritate, nici o formulă credibilă de coaliţie, care să înlocuiască înţelegerea actuală dintre PDL şi UDMR".
Votul pe moţiune, victoria lui Băsescu, nu a lui Boc
El consideră că votul dat ieri de Parlament la moţiunea de cenzură reprezintă o victorie a preşedintelui Traian Băsescu şi nu a premierului Emil Boc.
Europarlamentarul explică opinia pe blogul personal de ce consideră că Emil Boc a pierdut ieri. "Guvernul a avut mai puţine voturi în favoarea sa decât împotrivă. Guvernul nu a căzut, dar s-ar fi putut spune că a câştigat doar dacă ar fi adunat mai multe voturi pro decât contra", scrie Cristian Preda, care continuă argumentatează apoi de ce moţiunea a fost un joc câştigat de Traian Băsescu.
"În schimb, preşedintele a câştigat. Susţinerea acordului cu FMI - din care Traian Băsescu şi-a făcut o cauză - nu a putut fi împiedicată de voinţa parlamentară. După ce regimul a înclinat spre parlamentarizare, acum se îndreaptă spre prezidenţializare", spune europarlamentarul democrat-liberal.