Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii de grădiniţă au strâns peste 3 tone de deşeuri

Publicat in Bihoreanul, joi 17 iunie 2010 ·

Prima parte a campaniei de educaţie ecologică iniţiată de grădiniţa "Trei ursuleţi" în parteneriat cu Comisariatul judeţean al Gărzii de Mediu şi Inspectoratul Şcolar sub sloganul „Copilul tău colectează selectiv. Fă-o şi tu" s-a terminat, joi, cu premierea grădiniţelor care au reuşit să strângă cea mai mare cantitate de deşeuri.

Pe primul loc s-a clasat Grădiniţa 19, care a fost recompensată cu o cameră video, locul ll a fost ocupat de Grădiniţa 52, care a primit un aparat foto digital, iar ocupanta locului lll, Grădiniţa 30, a primit un dvd player.

Copiii din 13 grădiniţe s-au întrecut, timp de o săptămână, în colectarea selectivă a deşeurilor, în cadrul campaniei demarate de grădiniţa "Trei ursuleţi", obiectivul proiectului fiind iniţierea copiilor preşcolari în deprinderea obiceiului de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile, în funcţie de culoarea pubelei: galben pentru deşeuri din plastic şi aluminiu, albastru pentru deşeuri de hârtie şi carton, verde pentru sticlă.

Fiecăreia dintre grădiniţele participante i s-au donat câte trei pubele, iar în săptămâna 7-11 iunie copiii au încercat să strângă o cantitate cât mai mare de deşeuri reciclabile. În total, micuţii au strâns 3 tone de hârtie şi 130 de kilograme de deşeuri de plastic. „La deşeurile de sticlă am renunţat, în ideea de a nu se produce accidente nedorite", a declarat Călin Mocan, prim comisar al Gărzii de Mediu Bihor.

Mocan s-a declarat surprins de interesul mare manifestat de micuţii ecologişti pentru concurs. „Sincer, nu am crezut că proiectul nostru va avea un asemenea succes. Copiii au strâns o cantitate impresionantă de deşeuri, ceea ce dovedeşte dorinţa lor de a se implica în proiectele de protecţie a mediului", a declarat şeful Gărzii de Mediu.

Campania de educaţie ecologică pentru copiii preşcolari va continua, în septembrie, cu un nou proiect care se vrea a fi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum o ora
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum o ora
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand: Aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici / Un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de 4 procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele

News.ro acum 36 minute
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite miercuri, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul făcut după ce a fost declarată incompatibilă, că aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu, eliminâ

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°