A prins perioada de glorie a Universităţii ca jucător la tineret, făcând pasul la prima echipă după semifinala cu Benfica. A fost cel mai bun marcator al alb-albaştrilor în sezonul de adio al generaţiei Maxima.
S-a apucat de fotbal la 14 ani, la echipa din localitatea natală, Fulgerul Maglavit, care activa în campionatul judeţean.
Nu se gândea vreodată că va îmbrăca tricoul grupării fanion a Olteniei şi că va fi coechipier cu jucători emblematici ai naţionalei. Marian Bîcu a ajuns în 1981 la Universitatea Craiova, deţinătoarea la acea vreme a eventului campionat-cupă, şi a făcut parte din echipa de tineret, cu care a luat titlul în 1982 şi 1983.
Avea 21 de ani, juca atacant, dar nu avea cum să scoată din primul unsprezece fotbalişti precum Cămătaru, Geolgău sau Cîrţu. „Jucam mai mult la tineret în acea vreme, pentru că Universitatea avea fotbalişti foarte buni. Erau 11 la naţională, cu greu prindeai echipa“, îşi aminteşte Bîcu.
Acesta a făcut pasul la echipa mare a Ştiinţei la 28 mai 1983, într-un meci de acasă cu FC Bihor (scor 5-3), la puţin timp după ce Craiova ratase prezenţa în finala Cupei UEFA, în urma semifinalei cu Benfica (0-0 în Portugalia şi 1-1 în Bănie). Era perioada Maxima a formaţiei alb-albastre, care şi avea să rămână cea mai glorioasă din istoria clubului. Iar Marian Bîcu are şi el un loc aparte în această mare echipă.
A învins Monaco şi Galata
„În anii în care am jucat la Universitatea, în aproape 170 de meciuri am marcat vreo 60 de goluri“, susţine Bîcu, care a avut şi el momentele sale de glorie. Marian Bîcu s-a afirmat în meciurile din Cupa UEFA cu AS Monaco (3-0, un gol), Galatasaray (2-0, un gol) şi Dinamo Kiev (2-2), în ultimul reuşind „dubla“, şi a jucat la Craiova până în 1989.
A fost golgheterul echipei în campionatul 1985-1986, cu 25 de reuşite, fiind, practic, ultimul marcator al Crai
