Românii au fost învinşi, în deplasare, de reprezentativa Marii Britanii, cu scorul de 3-1, bifând astfel a doua înfrângere din grupa A a Ligii Europene.
Românii au reuşit să câştige primul set, însă le-au pierdut pe următoarele trei, astfel că scorul pe seturi a fost 21-25, 25-18, 25-18 şi 25-16. Cel de-al şaselea meci al tricolorilor din grupa A va avea loc, mâine, la Crawley.
În clasamentul grupei A conduce Marea Britanie şi România care au acumulat câte 8 puncte, după cinci meciuri.
Băieţii lui Stelian Moculescu vor mai avea de desfăşurat următoarele partide care să le ofere biletul spre turneul final: cu Marea Britanie, pe teren propriu (în 25 şi 26 iunie), cu Slovacia, în deplasare (3 şi 4 iulie), şi cu Spania, pe teren propriu (în 9 şi 10 iulie).
La turneul final se califică prima clasată din fiecare din cele două grupe, echipa de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament, plus naţiunea organizatoare.