Este o întrebare cruciala, la propriu si la figurat. Este întrebarea adresata lui Iisus, la 30 de ani de la crucificarea acestuia, de catre Sfantul Petru, atunci cand apostolul fugea de osanda de a fi crucificat, iar Mantuitorul i-a iesit cale spre a-l mustra! Este, în acelasi timp, titlul unui celebru roman al lui Sienkiewicz. Este, în fine, întrebarea pe care noi, "beneficiarii" reducerilor de salarii si pensii, o formulam acum la ceasul limpezirii sau al crucificarii noastre.

Ne-a mai bantuit aceasta întrebare, asemeni unui spectru datator de fiori, în cateva randuri. Haideti sa încercam sa-i dam un raspuns rezonabil. Pentru aceasta, este necesara o radiografie sintetica a ratacirilor noastre electorale din ultimii douazeci de ani, chinuitoare încercari de a gasi un sens drumului de zi cu zi.

In 1990 l-am ales pe Iliescu, în lipsa de altceva. Ratiu, Campeanu si Coposu, adevarati aristocrati ai politicii, erau esente prea tari pentru firava democratie romaneasca. Buimaciti de schimbarea politica neasteptata, n-am avut curajul sa profitam de experienta politica a acestor politicieni venerabili, de care de altfel, cei mai multi dintre noi nici nu auzisem. Asa ca, volens nolens, ne-am predat cu arme si bagaje lui Ion Iliescu, decretandu-l în cor salvatorul natiei.

In 1996, dezmeticiti oarecum, l-am ales pe Constantinescu. Varf de lance al studentimii si lumii intelectuale, Constantinescu s-a trezit presedinte în numele Conventiei Democratice, un amalgam de forte politice pe care nu s-a priceput sa-l gestioneze asa încat, la finele mandatului sau, aceasta structura eterogena îsi înceta existenta. In treacat fie spus, un rol determinant în demolarea Conventiei Democratice l-a avut Traian Basescu, pe atunci ministru al transporturilor.

In 2000 l-am ales din nou pe Iliescu, tot în lipsa de altceva. Contracandidatul sau era Corneliu Vadim Tudo