În articolul meu precedent din revista 22 am căutat să scot în evidenţă caracterul fraudulos al marxismului care porneşte de la însuşi fondatorul acestui curent de gândire ce-l va depăşi cu mult în timp, pentru unii marxismul păstrându-şi o oarecare actualitate, în ciuda eşecului istoric vădit. Marx a pus în circulaţie o serie de noţiuni, un adevărat arsenal noţional pe care

l-a folosit cu sens deformat sau nu bine definit care îi suravieţuieşte şi azi în comentariile politice, ba chiar şi în vorbirea curentă.

Din păcate, în textul meu, pe care nu l-am putut supune unei ultime corecturi, au apărut câteva grave erori la imprimare: noţiuni, noţional, au devenit naţiuni şi naţional, făcând textul ininteligibil; cred că e mai bine, decât să ofer o errata, să preiau firul gândirii şi demonstraţiilor mele, repetând faptul capital că marxismul e o înşelătorie şi că n-a adus mai nimic pozitiv decât o anume agitaţie în straturile celor năpăstuiţi întreţinându-le speranţe deşarte.

Unul dintre termenii cei mai răspândiţi din bagajul lexical al marxismului este indiscutabil cel care desemnează prin clasă marile diferenţe dintre oameni, de fapt dintre grupările de oameni. El nu este creaţia lui Marx, cum nu sunt nici revoluţie, democraţie, capital sau criză. Acestea sunt o invenţie a autorilor Manifestului comunist, dar au fost manipulate, de exemplu, şi de urmaşii lor cu sens deviat sau adaptat „luptei“ politice pe care au fost siliţi să o ducă şi ale cărei ecouri sunt încă vii, şi azi, în condiţii istorice mult schimbate întreţinând iluziile unor retardaţi că în marxism ar fi totuşi ceva valabil, dacă nu şi „nucleul“ ferm, rezistent după atâtea dezminţiri.

Poate că fenomenul cel mai scandalos şi mai frapant în postmarxism, dar mai ales în ţările care au căzut sub regimuri comuniste este sporirea în proporţii monstruoase a unei clase care n-ar fi trebui