Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu face din moguli ameninţări la siguranţa naţională

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 iunie 2010 ·

După ce au fost ţinta reproşurilor preşedintelui Traian Băsescu, clienţii politici din instituţiile statului şi „mogulii de presă” au fost ridicaţi la rangul de vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale şi introduşi ca atare în Strategia Naţională de Apărare. Sursa: Mediafax

Potrivit Strategiei validate de marţi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, condus de preşedintele Traian Băsescu, şi intrate astăzi în parlament, „politizarea excesivă a unor instituţii”, alături de corupţie, ocupă locul al treilea în topul vulnerabilităţilor, după „ diminuarea capacităţii de aplicare a legii de unele instituţii” şi de „capacitatea administrativă redusă la nivel central şi local”.

Între vulnerabilităţile majore a fost inclus şi reproşul frecvent al lui Traian Băsescu în campania pentru prezidenţiale la adresa „mogulilor de presă”: „fenomenul campaniilor de presă la comandă” şi „presiunile trusturilor asupra deciziei politice”.

Politicienii şi crima organizată

Astfel, în Strategia Naţională de Apărare se vorbeşte despre „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora” şi se semnalează „presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului”.

Presa este menţionată şi în legătură cu fenomenul crimei organizate în senul „presiunilor şi influenţei pe care aceasta încearcă să le exercite asupra instituţiilor statului, asupra mass-media şi asupra unor reprezentanţi ai clasei politice”.

Pe seama unor „decizii politice greşite” sunt puse şi „dezechilibrele bugetare”, dar şi „politiarea excesivă a unor instituţii, atât pe plan local cât şi naţional”. În acelaşi document se arară totodată că, pentru o ţară ca România, „vulnerabilităţile pot fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 26 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 52 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 20 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°