Cu două decenii în urmă, când lumea culturală românească era încă grav descumpănită, iar cea politică suferea efectele nefaste ale imposturii feseniste, prindea fiinţă la Bucureşti proiectul Editurii Humanitas.

Gabriel Liiceanu a reuşit să recupereze, să restituie şi să construiască mai departe un univers intelectual inspirat de convingerea kantiană că omul este un scop în sine, nu un mijloc.

Viziunea sa este antipodic opusă lichelismului care a făcut şi continuă să facă ravagii. Gabriel Liiceanu a insistat pe profesionalism, repudiind orice formă de amatorism găunos.

Ne ştiam bine din anii ’70, scrisesem la Europa Liberă în 1984 despre Păltinişul magic. Traducerea volumului meu „The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia” a fost inclusă în primul plan editorial Humanitas întocmit imediat după ceea ce părea să fie prăbuşirea sistemului comunist.

N-a mai apărut din raţiuni ce ţineau de timp, de aglomerarea titlurilor, de dificultăţile inerente unei traduceri cu multe capcane lingvistic-conceptuale. Am reluat după ani colaborarea, odată cu publicarea „Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”, în 2007.

Nu este nicio exagerare în nota editorială inclusă în volum: gestul Editurii Humanitas era şi este unul menit să susţină din raţiuni ce ţin exclusiv de moralitatea actului editorial, o întreprindere menită să salveze memoria unei comunităţi traumatizată de sistemul totalitar inspirat de preceptele lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin.

Ţinând cont de programul deschis asumat de Humanitas încă din 1990, unul al refuzului amneziei instituţionalizate şi al opoziţiei simultane în raport cu fascismul şi comunismul, un demers liberal în sensul cel mai larg şi nobil al acestui termen, era firesc ca acest tom, ca şi volumele de documen