15 iunie

Un biolog, mare specialist în furnici, spune, la începutul conferinţei sale, că e mai greu să ne închipuim planeta fără furnici, decît fără oameni. Fără furnici, natura ar arăta altfel. Mai prost. Fără oameni ar lipsi, evident, tot ce ţine de cultură, dar lumea înconjurătoare nu numai că nu s-ar dezechilibra, dar, dimpotrivă, ar fi mai vitală şi mai igienică, recuperînd rapid ceea ce prezenţa umană a dereglat în măruntaiele ei. Fără oameni, lumea ar înflori...

Biologii fac adesea observaţii pasionante, pe care, din păcate, nu se străduiesc să le ducă spre ultimele (sau măcar penultimele) lor consecinţe. Declaraţia de mai sus ar merita fie şi o rapidă reflecţie marginală. Dacă omul nu e indispensabil şi, de fapt, nici măcar binevenit în marele spectacol al naturii, înseamnă că, în evoluţia speciilor, el e un element perturbator, venit pe altă linie decît cea care a întemeiat armonia ansamblului. Apariţia omului e divagatorie: un accident de parcurs sau opera unui demiurg rău (sau stîngaci). Dacă dimpotrivă el e, cum spune Darwin, încununarea treaptei supreme a scării zoologice, atunci e de neînţeles de ce tot ce e natură sub- şi pre-umană s-a „mobilizat“ pentru a produce un rebut, un agent toxic, menit parcă anume să-şi dizloce temelia, să-şi dinamiteze antecesorii. Cu alte cuvinte, există două posibilităţi: ori omul e o greşeală de ultimă instanţă, care compromite construcţia globală, ori întreaga construcţie e defectă, de vreme ce şi-a pregătit singură implozia. Dinaintea unei asemenea perspective speculative e preferabil, recunosc, să studiezi sociabilitatea furnicilor, felul lor de a comunica, mai eficient, uneori, ca acela al oamenilor. Fapt e că, în urma cercetărilor de zoologie, omul iese întotdeauna prost.

DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile

18 iunie