Aventuri în munţi, melancolie şi romantism. Acestea sunt ingredientele filmului „Cinci zile dintr-o vară”.
În 1932, Douglas Meredith (Sean Connery), un doctor scoţian între două vârste, se află în vacanţă în Alpi cu frumoasa Kate (Betsy Brantley), pe care o prezintă localnicilor ca fiind soţia lui. Douglas a adus-o aici pentru a o iniţia în tainele expediţiilor montane.
Odată ajunşi pe cel mai înalt vârf, nostalgia pune stăpânire pe ei. Prin flashbackuri, filmul dezvăluie că, de fapt, Kate nu este soţia lui, ci nepoata. Mai mult, cu ani în urmă, tânăra a fost îndrăgostită nebuneşte de Douglas, pe care avea, ulterior, să-l seducă, spre disperarea femeii alături de care acesta trăia atunci.
Lucrurile se complică la coborârea de pe munte, când le iese în cale frumosul ghid montan Johann. Acesta se îndrăgosteşte de Kate, care, la rândul ei, nu pare să rămână indiferentă la avansurile chipeşului tânăr.
Bune şi rele
Veteranul Sean Connery a câştigat în 1987 un Oscar şi un Glob de Aur pentru Cel mai bun actor în rol secundar cu filmul „Incoruptibilii”. În 1987, a primit Premiul BAFTA pentru Cel mai bun actor cu „Numele trandafirului” (1986).
Deşi este considerat un actor foarte bun, în 2000, „Capcană pentru hoţ” i-a adus o Zmeură de Aur pentru cel mai slab cuplu (pe care l-a făcut cu Catherine Zeta-Jones).
22.00 - TCM