Realitatea TV şi Antena 3 nu sunt televiziuni de ştiri, ci o încrucişare contra naturii democraţiei între media şi politică.

Dacă judecăm decizia PDL de a boicota cele două posturi de televiziune prin prisma raporturilor între putere şi mass-media, atunci poate fi considerată o formă de presiune asupra libertăţii de exprimare, un abuz.

Dar dacă pornim de la premisa că Realitatea TV şi Antena 3 sunt simultan şi actori politici, atunci decizia poate fi explicabilă: democrat-liberalii au acţionat ca şi cum cele două televiziuni le-ar fi adversari politici. Iar cu adversarii politici poţi colabora sau nu, negocia sau nu, au alt statut.

Cele două televiziuni au înlocuit opoziţia, ceea ce le convine şi lor, dar şi PDL-ului. Natura hibridă a celor două posturi de televiziune a fost descoperită şi analizată în câteva texte pentru EVZ de Horia-Roman Patapievici, care a sesizat şi că, spre deosebire de actorii politici, cele două posturi nu-şi asumă nicio responsabilitate pentru că nu participă la alegeri.

O constatare asemănătoare făcea şi institutul Oxford Analytica într-un raport de la sfârşitul anului trecut, că televiziunile domnilor Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu sunt implicate politic.

N-am avut deseori impresia în campania pentru alegerile prezidenţiale că Realitatea TV şi Antena 3 ar fi instrumentele electorale ale contracandidaţilor lui Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, ci, dimpotrivă, că aceştia au fost purtătorii de cuvânt ai celor două posturi.

Politicienii sunt cei care s-au pliat pe agenda politică a celor două posturi, împrumutându-le inclusiv discursurile, şi nu invers, intrând practic într-un raport de subordonare faţă de acestea.

Am auzit pronunţat chiar argumentul unor alegători cum că în decembrie ar fi dat un vot împotriva Realităţii TV şi Antenei 3, şi