Justiţia din Dubai i-a condamnat pe doi britanici la o lună de închisoare, după care cei doi vor fi expulzaţi, informează CNN. Sursa: Reuters
Ayman Najafi şi Charlotte Adams au fost arestaţi anul trecut în luna noiembrie şi deferiţi justiţiei, sub acuzaţia că s-au sărutat şi s-au atins în zone intime în public. Acestea constituie fapte care contravin legilor privind comportamentul indecent în public, la fel ca şi consumul de alcool.
Ayman Najafi lucrează şi locuieşte în Dubai, iar Charlotte Adams vizita oraşul-stat în noiembrie 2009. Cei doi au luat masa alături de câţiva prieteni la un restaurant din Dubai, iar o femeie din Emirate împreună cu familia ei i-a raportat la poliţie ca având un comportament indecent.
Cei doi au fost judecaţi şi condamnaţi, dar au făcut apel. Judecătorul a considerat că decizia primei instanţe a fost corectă, astfel că nu a modificat sentinţa. Dacă cei doi nu fac apel în termen de 30 de zile, vor sta o lună după gratii, apoi vor fi extrădaţi. De asemenea, vor plăti o amendă de 300 de dolari pentru că au consumat alcool.
În 2008, un alt cuplu de britanici a fost condamnat la trei luni de închisoare, pentru că au avut relaţii sexuale în afara căsătoriei şi pentru că au avut un comportament indecent în public. La apel, sentinţa a fost suspendată.
Divergenţe alimentate de criză
Pe măsură ce Emiratele Arabe s-au dezvoltat, tot mai mulţi străini s-au mutat în aceste state pentru a câştiga mai mulţi bani. Astfel, numărul străinilor este de opt ori mai mare decât cel al localnicilor.
Criza care a dus Dubaiul pe marginea prăpastiei, scăderea nivelului de trai şi comportamentul străinilor au generat numeroase divergenţe între aceştia şi localnicii, care urmează cu stricteţe legile islamice.