După ce s-a anunţat că o directivă europeană va impune băncilor o reducere a comisionului de rambursare anticipată, bancherii au mai primit o palmă dură: Legea falimentului personal a trecut de prima cameră a parlamentului.
Potrivit propunerii legislative, persoanele fizice pot invoca falimentul personal, astfel bunurile debitorului vor fi lichidate pentru a-i acoperi acestuia datoriile faţă de o anumită instituţie. Reprezentanţii bancherilor susţin însă că adoptarea unei astfel de legi ar putea duce la o nouă blocare a creditării sau, dacă nu, la cererea suplimentară de garanţii.
Potrivit lui Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, efectele acestei legi asupra sistemului bancar s-ar putea traduce printr-o creştere a costurilor de creditare pentru persoanele fizice. Marele risc al acestei legi este nu că va fi aplicată, ci că va fi văzută ca o oportunitate, mai ales că aplicabilitatea ei se va reduce în special la clienţii cu credite mari, cum sunt cei cu împrumutri ipotecare. Procedura de insolvenţă va putea fi deschisă numai de tribunalul pe a cărui raza teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa debitorul.
Conform legii, debitorul care a acceptat deschiderea procedurii insolvenţei va putea fi descărcat total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, dacă bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii.
Potrivit senatorului Iulian Urban, unul dintre iniţiatorii acestui proiect, actul normativ încearcă să asigure un echilibru între poziţia dominantă a băncilor şi cea a consumatorilor.