Cătălin Voicu cere reluarea votului pe cererea procurorilor de a fi arestat. Senatorii cred că nu se poate. Sursa: Vlad Stănescu
Cătălin Voicu încearcă să-i încurce pe procurorii care-l vor în arest cât mai repede. Pe motiv că nu a putut să dea explicaţii în faţa colegilor săi de parlament, el reclamă „nulitatea absolută” a hotărârii Senatului prin care procurorii DNA au primit undă verde pentru a-i cere arestarea preventivă.
Cătălin Voicu a depus la Biroul Permanent al Senatului o solicitare de reluare a procedurii privind încuviinţarea arestării sale, solicitare care ar urma să fie discutată, potrivit lui Mircea Geoană, marţi, în aceeaşi zi în care instanţa supremă ar trebui să decidă dacă va fi sau nu cercetat în stare de libertate.
Greblă: am respectat toate procedurile
Dacă Voicu reclamă că i-a fost încălcat dreptul de a fi ascultat de senatori, colegii săi sunt de altă părere. Preşedintele Comisiei juridice, PSD-istul Toni Greblă, consideră că solicitarea lui Voicu este mai mult „şicanatorie”, parte din strategia de a demonstra că cererea procurorilor este nelegală.
„Noi am avut grijă să respectăm toate măsurile procedurale, inclusiv să fie ascultat”, a declarat Greblă. De altfel, în şedinţa Senatului în care s-a decis avizarea favorabilă a solicitării procurorilor, Mircea Geoană, care a condus lucrările, a susţinut că, în lipsa unei informări oficiale privind imposibilitatea lui Voicu de a veni în plen, „audierea de la Comisia juridică reprezintă punctul său de vedere”.
Pereş: să-l apărăm în justiţie?!
„Şedinţa Senatului a avut loc în condiţii legale şi regulamentare. A avut posibilitatea să se exprime. Ce mai doreşte de la noi, să-l apărăm în justiţie?!”, a comentat PDL-istul Alexandru Pereş solicitarea lui Voicu.
Nici liberalul Cornel Popa nu vede posibilă o reluare a