Din vară, toți clienții băncilor care au un credit în derulare sau vor să-și contracteze unul vor avea parte de o surpriză plăcută din partea creditorilor. Sursa: NorthFoto
Dacă credeţi că ratele la bancă sunt prea mari şi intenţionaţi să rambursaţi anticipat creditul, nu vă grăbiţi. Din vară, instituţiile de finanţare vor fi obligate să micşoreze comisioanele de rambursare anticipată, con form unei directive la nivel eu ropean. Potrivit oficialilor Auto rităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), până la 11 iunie 2010, toate statele din Uniunea Europeană trebuie să transpună noile reguli în legislaţiile proprii.
Conducerea ANPC estimează numărul contractelor de credit care vor suferi modificări la peste şapte milioane de dosare. „Printre datele care se vor schimba în contract va fi şi comisionul de rambursare anticipată. Dacă acum acesta ajunge la unele bănci până la 4%-5%, el va scădea până la maximum 1% pentru contractele mai mari de un an şi până la 0,5% petru cele sub un an”, a declarat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.
O altă cerinţă impusă de lege este scrierea datelor importante cu caractere rezonabile, „negru pe alb” şi într-o exprimare cât mai simplă şi concretă pe care s-o înţeleagă orice client al băncii.
Se vrea şi modificarea creditelor în derulare
Deşi sunt slabe şanse, după cum spun reprezentanţii ANPC, autoritatea va încerca să impună directiva europeană şi pentru creditele în derulare. „Ce rost are să dăm o lege pentru câţiva oameni, în condiţiile în care grosul ţintei noastre este reprezentat de cei care au credite deja luate. Vrem să implementăm directiva, şi dacă va fi lege nicio bancă nu va mai avea ce face”, a mai declarat Cerbulescu.
Potrivit lui Mihai Meiu, director în cadrul ANPC, se vrea ca un consumator care doreşte să contracteze un credit să aibă