Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Am ajuns să lucrez pentru un apartament care nu există”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 · ·

Mai mulţi clujeni s-au trezit şi cu banii luaţi şi fără casă, după ce au plătit mii de euro unui dezvoltator, care a vândut casele de două ori. Sursa: Mihai Soica

Societatea DIC Construct SRL din Cluj Napoca a construit nouă apartamente în mansarda unui bloc cu patru etaje. Idee bună, ar spune unii, gândindu-se că aşa ar putea fi rezolvată problema spaţiului locativ din urbea ardeleană. Însă, dezvoltatorul a vândut locuinţele de două ori, încasând bineînţeles şi banii pe ele tot de două ori.

Clienţii au plătit câteva mii de euro firmei DIC Construct SRL, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare, care nu implică şi instituirea vreo unei ipoteci. Astfel, constructorul a putut vinde apartamentele şi altor clienţii, care între timp au semnat şi actele de vânzare-cumpărare, mutându-se în casă nouă.

SUMARUL ARTICOLULUI “Am ajuns să lucrez pentru un apartament care nu există”Vor să se căsătorească şi şi-au...Vor să se căsătorească şi şi-au...

Pentru primii clienţi, singura soluţie rămasă este să apeleze la justiţie pentru a-şi recupera banii. Pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sunt înregistrate câteva zeci de dosare în care DIC Construct SRL este chemată în judecată pentru a fi obligată să predea apartamentele sau să încheie contractele de vânzare cumpărare în forma autentică.

Şansa de a-şi recupera banii la tribunal, minimă

Unul dintre clujenii care au deschis proces împotriva firmei de construcţii este Angela Giurgiu. Femeia a cumpărat un apartament de 52 de metri pătraţi de la firma DIC Construct pentru care a plătit suma de 6.000 de euro şi 146.988 lei (aproape 35.000 de euro). Contractul a fost încheiat în data de 20 decembrie 2007, iar apartamentul trebuia să fie finalizat în data de 15 aprilie 2008.

Angela Giurgiu a avut o supriză de proporţii când a aflat că firma DIC Construct SRL a vândut acel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°