De când a ieşit pe piaţă fabulosul "Jurnal de la Păltiniş" suntem condamnaţi să citim personalitatea lui Constantin Noica prin această prismă. Rareori apar elemente care să schimbe imaginea maestrului zugrăvită atunci, cel mult o pot nuanţa.
Cartea lui Gabriel Petric, având un titlu nu tocmai inspirat, "Jarul din zăpada sclipitoare. Revederi cu Noica", (Editura Limes, Cluj Napoca, 2009), nu face decât să confirme cele afirmate mai sus. Dar nu este nicidecum singura carte despre maestrul de la Păltiniş care să facă aceasta. Ceea ce miră este că apare abia acum, tocmai fiindcă are - spre deosebire de altele - ceva consistent de spus.
Gabriel Petric îşi propune să răspundă la două întrebări: (1) De ce l-am căutat pe filosoful de la Păltiniş şi (2) La ce bun ne-au condus aceste întâlniri? Şi trebuie să spunem imediat că folosirea pluralului este justificată întrucât cartea cuprinde relatări, scrisori, frânturi de gânduri adresate mai multor aspiranţi la înţelepciunea nicasiană. Este vorba despre Mihai Carataş, Virgil Diaconu, Augustin Pop, Traian Ştef, şi Dorin Ştefănescu care, declară cu generozitate Gabriel Petric, devin co-autori ai cărţii.
M-am întrebat adesea de ce nu avem parte încă de o ediţie "Opere complete" din C. Noica. Răspunsul ar putea veni inclusiv de la această ultimă apariţie editorială: Noica este mai mult decât opera sa scrisă. Fiindcă Constantin Noica înseamnă şi înrâurirea decisivă pe care a avut-o asupra unor oameni, şi editarea (în sfârşit!) a "Caietelor lui Eminescu", demers al cărei părinte a fost, şi multe altele. Iată de ce poate abia generaţia lui Sorin Lavric va avea putinţa să purceadă la editarea operei omnia. Din care nu vor putea lipsi scrisorile adresate cu generozitate unui număr surprinzător de mare de învăţăcei sau doar aspiranţi. Să recunoaştem, puţină lume a auzit de numele enumerate mai sus. Vă asigur că cel puţ
