Dramaturgul Radu Macrinici (ajuns în primăvară la performanţa de a fi unicul dublu laureat al concursului „Cea mai bună piesă a anului“, girat de UNITER şi patronat de Casa Regală a României) se poate mîndri pe bună dreptate că Atelierul, festivalul pe care l-a iniţiat, nu doar a atins ediţia a optsprezecea (majoratul, carevasăzică), dar este şi cel mai vechi festival internaţional din peisajul românesc. Şi cel mai „plimbat“, început fiind la Sfântu-Gheorghe, trecut prin Sighişoara, spre a poposi în ultimii cinci ani la Baia Mare (din acest punct de vedere, Macrinici este un adevărat maratonist, căci au mai existat, în ultimii douăzeci de ani, evenimente teatrale care şi-au căutat adăpost în varii locuri – după cîte îmi amintesc, nici unul în mai mult de două –, dar ai căror iniţiatori au cedat nervos din cauza realei presiuni presupuse de organizare). Şi pentru Teatrul Municipal din Baia Mare evenimentul a funcţionat ca „locomotivă“, generînd spectacole excelente, semnate, pe rînd, de Victor Ioan Frunză, Radu Afrim şi Răzvan Mureşan, dar şi un, cum să zic, necesar aplomb al trupei împletit cu managementul bine temperat al directorului acesteia, Marilena Frenţiu.
În orice caz, şi la acest început de vară din labirintul căreia pîndeşte mai degrabă Monetaurul decît Minotaurul, vorba directo-rului festivalului, scena băimăreană a reuşit să găzduiască şaisprezece spectacole produse de unsprezece companii teatrale din patru ţări (Anglia, Japonia, România, Ungaria). Sigur, statistica nu ar însemna nimic (mai ştim noi nişte locuri...), dacă nu ar exista acope-rirea de ordin axiologic. Or, cel puţin trei sferturi din spectacolele propuse au ţinut, într-un fel sau altul, de superlativ. Nu sînt de uitat nici evenimentele conexe: lansarea volumelor de teatru Bravul nostru Micşa al lui Radu Ţuculescu şi Jack lunetistul al lui Radu Macrinici, vernisajul expozi
