Datoria de 600 de milioane de dolari pe care compania KazMunaiGaz o are către statul român este imposibil de recuperat în totalitate în acest an, potrivit ministrului de finanţe, Sebastian Văldescu.
„Încercăm să găsim soluţii pentru a recupera toată datoria. Suma de 100 de milioane de dolari este ultima ofertă a celor de la KazMunaiGaz pentru 2010”, a spus Văldescu. Restul sumei, în situaţia în care nu va putea fi recuperată în lichidităţi, va fi convertită în acţiuni. Întrebat dacă statul român doreşte acţiuni la KazMuniaiGaz, ministrul finanţelor a spus că nu are de ales.
Grupul Rompetrol, deţinut de KazMunaiGaz, trebuie să ramburseze 2,4 miliarde de lei în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligţiuni de stat din anul 2003.
Directorul financiar al Rompetrol, Dimitri Grigoriev, a declarat la finele lunii mai că datoria nu va putea fi plătită integral într-o singură tranşă, una dintre soluţii fiind restructurarea acesteia pe următorii trei-patru ani.
Guvernul se aşteaptă ca negocierile privind graficul de rambursare a datoriei să se încheie în toamnă.
În octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturiatate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.