Alexandra Maria Popescu a câştigat la CEDO procesul intentat Statului Român şi trebuie să primească despăgubiri în valoare de 130.000 de euro deoarece instanţele din România i-au încălcat grav dreptul la proprietate. Sursa: Mihai Șoica
Decizia a fost pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe 12 ianuarie 2010 şi trebuie executată benevol de către România până pe 12 iulie 2010.
„Până acum, am primit doar o singură scrisoare din partea Guvernului României în care mi s-a solicitat să indic un cont în lei, dar plata nu a fost efectuată”, ne-a declarat Alexandra Maria Popescu, în prezent pensionară, după ce a fost profesoară de limba engleză la Liceul George Coşbuc, din Cluj-Napoca.
Pe lângă cei 130.000 de euro, Alexandra Maria Popescu mai trebuie să primească de la stat despăgubiri morale şi cheltuieli de judecată în valoare de 3.500 de euro.
Proces pentru o moştenire de familie
Alexandra Maria Popescu a moştenit un imobil în localitatea Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, care a fost preluat abuziv de către Statul Român.
Fosta profesoară explică faptul că după ce unchiul şi tatăl ei au fost arestaţi de regimul comunist, iar mama ei nu a mai putut achita impozitele aferente casei şi terenului, întreaga avere a fost preluată de către stat.
„După preluare, casa a fost transformată în ateliere de croitorie. Pentru a putea reface situaţia existentă anterior preluării, am demarat mai multe procese. Primul dintre ele, în anul 1998, l-am pierdut la Tribunalul Maramureş şi l-am câştigat la Curtea de Apel Cluj. Recursul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat peste cap tot, judecătorii opinând pentru rejudecarea procesului. La reluare, la Judecătoria Baia Mare, Tribunalul Maramureş şi Curtea de Apel Cluj, am pierdut peste tot”, povesteşte Alexandra Maria Popescu.
În cursul lunii aprilie 2004, familia Popescu a d