Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf la sediul FIFA

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 iunie 2010 ·

Poliţia sud-africană a anunţat că investighează un jaf petrecut la sediul din Johannesburg al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA).

Comandantul poliţiei locale, Bheki Cele, a declarat la Pretoria că are deja unele indicii. „Ştim că a fost un jaf acolo, facem o investigaţie. Şapte replici ale trofeului Cupei Mondiale şi două tricouri au fost furate. Credem că spargerea a fost realizată de oameni care erau familiarizaţi cu sediul FIFA", a declarat Cele. Făcând un bilanţ al infracţiunilor, Cele a menţionat că în total 316 de persoane din 27 de ţări au fost reţinute în Africa de Sud de la debutul Cupei Mondiale de fotbal până în prezent. „Dintre acestea, 207 au fost cetăţeni din Africa de Sud şi 109 au fost străini", a precizat Cele. „Sunt Naţiunile Unite ale delictelor. Fiecare dintre voi are un reprezentant aici", a continuat Cele adresându-se jurnaliştilor străini care au fost prezenţi la conferinţa de presă.

Potrivit şefului poliţiei din Africa de Sud, 90 la sută din reţineri sunt legate de furturi şi majoritatea acestor cazuri ar putea fi din cauza neglijenţei proprietarilor, care au lăsat, de exemplu, telefoane mobile şi laptopuri nesupravegheate. În timpul Cupei Mondiale, 225 ofiţeri de poliţie din 28 de ţări au fost deplasaţi în capitala administrativă a Africii de Sud pentru a coopera cu poliţia locală. „Succesul nostru până în prezent poate fi atribuit planului de securitate. Acesta e rezultatul unei organizări bine planificate a poliţiei şi al lucrului eficient, nu al norocului, aşa cum ar putea sugera unele persoane", a completat Cele.

Închisoare pentru furt din cantonamentul Angliei

Ultimul caz este legat de echipa Angliei. Cinci angajaţi ai unui hotel de lux din Phokeng au fost condamnaţi la trei ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 6.000 de ranzi (640 de euro), deoarece au furat de la naţionala Angliei lenjerie intimă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum o ora
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 0,1% în primele zece luni ale anului

Mediafax acum 31 minute
Principalele resurse de energie primară, în primele zece luni din an, au totalizat 27010,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414,9 mii tep faţă de perioada similară din 2023. Producţia internă a însumat 14095,5 mii tep, în scădere cu 7

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 15 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 42 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Zelenski anunţă că Rusia a lansat 93 de rachete şi 200 de drone asupra Ucrainei, în unul dintre cele mai ample atacuri de la începutul războiului

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Rusia a efectuat în cursul nopţii unul dintre cele mai agresive atacuri asupra Ucrainei de la începutul războiului, în care a folosit 93 de rachete, inclusiv rachete balistice şi de croazieră, şi a

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°