Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora declinul din ultima vreme a fost prea puternic raportat la perspectivele de câştig ale companiilor.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 4,3%, la 1.757 pence. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au crescut cu 5,2%, la 3.031 pence. Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare producător siderurgic la nivel mondial, au urcat cu 6,7%, la 22,76 euro.
Acţiunie "Balfour Beatty" Plc, cel mai mare grup britanic de construcţii, au câştigat 3,4%, ajungând la 244,7 pence. Compania aşteaptă ca valoarea comenzilor primite să depăşească cifra de 14,1 miliarde de lire sterline (21 miliarde dolari), raportată în decembrie 2009.
Titlurile BP Plc, a doua companie petrolieră din Europa, au urcat cu 2,2%, la 340,7 pence. "Royal Bank of Scotland Group" Plc recomandă spre achiziţie titlurile BP.
Acţiunile "Petroplus Holdings" AG, cea mai mare rafinărie petrolieră independentă din Europa, au crescut cu 5,9%, la 15,93 franci elveţieni. "Credit Suisse Group" AG şi-a majorat estimarea privind preţul acestor acţiuni: 21,5 franci, de la 20 de franci.
Titlurile "EasyJet" Plc, a doua companie aeriană low-cost din Europa, au crescut cu 2,2%, la 400,5 pence. Societatea a anunţat că, în iunie, traficul său de pasageri a sporit cu 9,4%, la 4,5 milioane persoane.
Acţiunile "Debenhams" Plc, al doilea lanţ de magazine din Marea Britanie, au crescut cu 5,1%, la 60,1 pence. UBS AG şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile societăţii: "cumpără", de la "neutru".
Titlurile "Zodiac Aerospace" SA, cel mai mare producător european de scaune pentru avioane, au crescut cu 7,3%, la 39,58 euro. "Société Générale" SA îndeamnă la cumpărarea de acţiuni "Zodiac Aerospace", după ce, anter