Garda Naţională Maghiară este o organizaţie paramilitară, care s-a născut din planurile partidului politic de extremă dreapta din Ungaria Jobbik de a crea un grup care să protejeze bunurile importante din ţară şi să asigure personal pentru armata maghiară, sau cel puţin aşa declara liderul partidului, Gabor Vona, în urmă cu o lună.
Potrivit politics.hu, liderul partidului Jobbik declara, la sfârşitul lunii mai, că partidul nu a renunţat la ideea de a înfiinţa o nouă gardă, în pofida faptului că acesta ar avea nevoie de sprijinul partidului Fidesz în scopul înfiinţării unei adevărate "forţe de rezervă a statului".
Drept replică, premierul ungar Viktor Orban a declarat în cadrul unei ceremonii de numire a noilor şefi ai Armatei Ungare, că toţi soldaţii care participă în organizaţii de genul Gărzii Maghiare ar trebui numiţi "dezertori".
Şeful Executivului de la Budapesta susţinea că ţara nu are nevoie de „gărzi paramilitare" pentru asigurarea securităţii şi ordinii publice.
În cadrul unui discurs în care a criticat starea actuală a armatei, Orban a subliniat că dacă un stat are o armată şi o poliţie puternică nu este nevoie de niciun fel de iniţiativă privată, de nicio organizaţie paralimitară, de nicio gardă, asigurarea ordinii publice fiind datoria exclusivă a statului.
Vom crea un grup de stat, Garda Naţională Maghiară, care va fi în măsură să sprijine în permanenţă şi să ofere armatei statilui personal nou, precum şi pentru a proteja bunurile importante din ţară, declara atunci Gabor Vona, liderul Jobbik.
Se aşteaptă ca noua organizaţie să se bazeze pe membrii ai Gărzii maghiare interzise. Planurile partidului Jobbik cu această organizaţie paramilitară este de a oferi apărare civilă şi de a răspunde sarcinilor de gestionare a dezastrelor şi de a intra sub comanda armatei în cazul unui conflict armat.
În cazul în care statul