Experţii în nutriţie pun la îndoială necesitatea ca femeilor însărcinate să le fie administrate vitamine. Sursa: NorthFoto
Profesorul Maria Makrides susţine că există puţine dovezi ştiinţifice care să ateste că suplimentele cu iod sau fier luate înainte sau în perioada celor nouă luni de graviditate au vreun efect benefic asupra dezvoltării copilului.
"Multe dintre mesajele care încurajează utilizarea suplimentelor cu vitamine vin chiar din partea producătorilor, al căror interes este acela de a-şi vinde marfa", spune Makrides, profesor de nutriţie la Universitatea Adelaide.
"Studiile de până acum au arătat că administrarea de suplimente cu fier, de exemplu, în timpul sarcinii, nu are niciun efect asupra mamei şi nici în ceea ce priveşte dezvoltarea fătului, producând, în timp, efecte adverse, precum problemele de comportament", precizează medicul citat de Daily Telegraph.
Makrides adaugă că nivelul scăzut al fierului în organismul femeilor însărcinate este o situaţie normală, în acest caz fiind vorba fie de o dificultate de adaptare temporară, fie o o carenţă care se va rezolva imediat după naştere.
Cel mai important este ca gravidele să adopte o dietă sănătoasă, bogată în fructe şi legume proaspete, care să asigure necesarul de vitamine şi proteine atât lor, cât şi viitorului nou-născut, recomandă medicul.