Prezentatoarea TV Cosmina Păsărin a fost demisă de TVR, după ce imagini în care aceasta dansa au fost publicate de presa tabloidă, fiind interpretate ca având o puternică tentă erotică. Sursa: MediafaxSursa: TVR
1 /.
Prezentă aseară într-un club din Mamaia, Cosmina Păsărin, gazda emisiunii "Întâlnire la malul mării", difuzate pe TVR2, a fost fotografiată în timp ce se dezlănţuia pe scenă. Astăzi, Libertatea a publicat fotografiile într-un articol cu titlul "Cosmina Păsărin, show erotic la mare", în care se puncta că aceasta a folosit microfonul în mişcări cu conotaţii sexuale.
Considerând că prezentatoarea a avut un "comportament neadecvat şi nepotrivit din punct de vedere moral", conducerea Televiziunii Române a decis încetarea imediată a contractului de colaborare cu aceasta.
"Televiziunea Română consideră total neadecvat şi nepotrivit din punct de vedere moral comportamentul Cosminei Păsărin, una dintre prezentatoarele emisiunii „Întâlnire la malul mării”, de la TVR 2. Acest tip de expunere publică este incompatibil cu statutul de prezentator al unei emisiuni de televiziune şi cu atât mai mult al uneia produsă de o televiziune publică. În aceste condiţii, conducerea Televiziunii Române a decis încetarea, cu efect imediat, începând din data de 8 iulie, a oricăror relaţii contractuale cu Cosmina Păsărin", se arată în comunicat.
Cosmina Păsărin: Interpretări "meschine"
Vedeta de televiziune a aflat de la evz.ro de hotărârea Televiziunii Române şi s-a declarat revoltată de faptul că un dans şi nişte cadre interpretate au putut duce la demiterea ei.
"Eram pe o scenă şi dansam, pentru Dumnezeu! Au fost făcute nişte fotografii din care apoi au fost extrase nişte cadre care au fost apoi interpretate în anumite ziare. Dacă dansezi cu un microfon în mână, asta nu înseamnă că acel microfon înseamnă altceva decât un microfon", ne-a spu