Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turcia, în topul preferinţelor clujenilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 iulie 2010 ·

Majoritatea clujenilor care trec pragul agenţiilor de turism aleg sejururi în străinătate. Printre destinaţiile preferate se numără staţiunile turistice din Turcia, Grecia, Bulgaria şi Spania. Din cauza vremii capricioase, dar şi a serviciilor inferioare, vânzările de pachete în ţară au scăzut faţă de 2009.

Una dintre staţiunile preferate ale clujenilor, în această vară, este, potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism din Cluj, staţiunea Antalya (Turcia). Situată pe malul mării Mediterane, zona oferă o gamă variantă de servicii turistice la preţuri avantajoase, atât pentru sejururi „single“ cât şi pentru cele de familie. Preţul pentru un pachet turistic all inclusive pentru şapte zile începe de la 300 de euro de persoană, în cazul ofertelor „last minute“, respectiv 500 de euro de persoană, în cazul ofertelor normale, la un hotel de 4 stele.

Preţul poate ajunge la 900-1000 de euro pentru un pachet all inclusive de familie (5 persoane) pentru acelaşi număr de zile cu cazare la un hotel de patru stele. În preţ este inclus şi transportul cu avionul, respectiv toate toate taxele de aeroport şi de asigurare.

Următoarea destinaţie în topul preferinţelor clujenilor pentru această vară este Grecia. Preţurile încep de la 300 de euro de persoană pentru un sejur de şapte nopţi cu cazare şi mic-dejun la un hotel de două sau trei stele. În cazul ofertelor de ultimă oră cu plecare peste două-trei zile, un sejur, poate costa chiar şi 180-200 de euro. În aceste oferte este inclus şi transportul cu avionul, respectiv taxele de aeroport.

„Destinaţiile preferate de vacanţă ale clienţilor noştri sunt Turcia, Grecia, Egipt, Bulgaria şi Spania. Am înregistrat o creştere de 12% a vânzărilor pe turism extern faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă o creştere a numărului de clienţi faţă de ce perioadă”, a declarat Radu Hriniuc, director adjunct marketing

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 34 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 34 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 28 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 34 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°