În contextul tăierilor de sporuri, de la începutul acestui an, şi al ajustării salariale cu 25% pentru tot sectorul bugetar, sindicatele de profil au atras atenţia că vor fi poliţişti care vor ajunge în situaţia ca, după achitarea ratelor la bănci, să nu mai rămână cu bani suficienţi unui trai decent. În acest sens s-a făcut lobby pentru ca poliţiştii să-şi poată lua o a doua slujbă. Agenţia Naţională de Integritate s-a declarat de acord în principiu cu această variantă, însă cu unele limitări, menite să prevină situaţiile în care munca de Poliţie ar fi influnţată de cea de-a două slujbă a poliţiştilor.
Acord de principiu
Pentru ca poliţiştii care îşi iau o a doua slujbă să nu fie puşi în situaţia de a constata că au încălcat legea, Sindicatul Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate un punct de vedere în legătură cu contractarea unui al doilea serviciu de către angajaţii din Poliţie.
În urma acestui demers, Agenţia Naţională de Integritate a precizat că e de acord ca poliţiştii să se poată angaja şi în sectorul privat, numai în cazul în care atribuţiile noii activităţi nu se suprapun cu cele ale funcţiei publice, după cum rezultă din fişa postului. Astfel, concomitent cu funcţia publică de poliţist, angajaţii din Poliţie pot presta activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat.
„Punctul de vedere al A.N.I. este corect şi necesar, întrucât rezistenţa la schimbare a M.A.I. a făcut ca aceste prevederi să nu fie aplicate şi poliţiştilor. Mai mult, în contextul reducerii veniturilor, o altă activitate remunerată ar putea fi o soluţie pentru poliţiştii care au credite bancare, dar şi pentru a descuraja eventualele tentative de corupţie”, spune Vasile Lincu, liderul Sindicatului “Pro Lex” al P