Anul acesta se dă startul celei de-a opta curse "Velux 5 Oceans", concursul de întrecere în jurul lumii într-o ambarcaţiune cu vele manevrată de un singur om.
Mai mult de 500 de invitaţi, sportivi, reprezentanţi ai cluburilor de yachting şi ziarişti, sunt aşteptaţi în La Rochelle (Franţa), pentru unul dintre cele mai importante evenimente internaţionale ale anului.
Organizat din o dată la patru ani, "Velux 5 Oceans" se adresează oamenilor pregătiţi să înfrunte greutăţile şi riscurile presupuse de o cursă pe apă în jurul lumii. Dincolo de pregătirea fizică, provocarea psihică este foarte puternică, întrucât cursa este una individuală şi concurenţii au nevoie de mult curaj şi determinare pentru a ajunge cu bine la final.
O cursă a muşchilor, dar şi a nervilor
Participanţii se vor confrunta de-a lungul cursei cu provocarea psihologică de a fi singuri, obosiţi, uzi şi înfriguraţi la mii de mile departare de pământ. Ei trebuie să fie, în acelaşi timp, navigatori, specialişti meteo, bucătari, tehnicieni şi specialişti IT pentru a rezolva orice situaţie aflată la bordul ambarcaţiunilor proprii.
După aproape 30 de ani de la prima ediţie şi până în momentul de faţa, doar 73 de concurenţi din toată lumea au reuşit să ducă la bun sfârşit cursa.
Anul acesta, startul şi finişul cursei se vor da din La Rochelle (Franţa), data de start fiind 17 octombrie. Cursa cuprinde cinci sprinturi oceanice: La Rochelle (Franţa) – Cape Town (Africa de Sud) – Wellington (Noua Zeelandă) – Salvador (Brazilia) – Charleston (SUA) – La Rochelle (Franţa).
"În urmă cu patru ani, Grupul VELUX a hotărât să sprijine această cursă ce se adresează celor mai curajoşi şi rezistenţi sportivi, gata să înfrunte orice obstacol pentru a câştiga. Avem cu toţii un obiectiv comun: acela de a depăşi orice dificultate pentru a obţine rezultate