Ministrul László Borbély a susţinut azi o conferinţă de presă în cadrul căreia a abordat, printre alte subiecte, şi pe cel legat de restructurarea Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), precum şi a instituţiilor din subordinea acestuia, informează un comunicat remis redacţiei.
László Borbély a afirmat că "deşi în prezent MMP funcţionează cu un deficit de personal în cuantum de 20% faţă de posturile aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1635/2009, în urma unei analize atente şi responsabile, la nivelul ministerului şi al instituţiilor din subordinea sa au fost reduse 2.439 posturi".
Ministrul Mediului şi Pădurilor a prezentat noua structură care va funcţiona în cadrul MMP: Autoritatea pentru Inundaţii şi Managementul Apelor (AIMA), care va avea în componenţă: Direcţia Managementul Riscului la Inundaţii, Direcţia Amenajarea Bazinelor Hidrografice şi Direcţia Managementul Resurselor de Apă.
"Înfiinţarea AIMA nu presupune alocarea de noi resurse umane sau materiale faţă de cele existente în prezent în cadrul MMP, ci doar reorganizarea acestora, dublată de alocarea de responsabilităţi, atribuţii şi competenţe specifice pentru asigurarea unei implementări coerente a Strategiei naţionale pe termen mediu şi lung privind managementul riscului la inundaţii", a adăugat ministrul Mediului şi Pădurilor.
F. A. Ministrul László Borbély a susţinut azi o conferinţă de presă în cadrul căreia a abordat, printre alte subiecte, şi pe cel legat de restructurarea Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), precum şi a instituţiilor din subordinea acestuia, informează un comunicat remis redacţiei.
László Borbély a afirmat că "deşi în prezent MMP funcţionează cu un deficit de personal în cuantum de 20% faţă de posturile aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1635/2009, în urma unei analize atente şi responsabile, la nivelul ministerului şi al instituţiilor d