Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Mândruţă: "Ştiu că mi-am dezamăgit publicul de la ştiri"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 15 iulie 2010 ·

După ce a finalizat un sezon al emisiunii "Pâine şi Circ", producţie care "i-a îndurerat pe unii", vedeta Antenei 1 pregăteşte un talk-show "de societate", care va fi lansat în această toamnă. Sursa: Agerpres

După ce a părăsit pupitrul ştirilor Antenei 1, Lucian Mândruţă a nun ţa că schimbarea nu este o penalizare venită în urma scandalului de infidelitate, ci un drum nou, la care porneşte cu entuziasm.

După ce a realizat un sezon al emisiunii de divertisment "Pâine şi Circ", atitudinea lui este mai rezervată. Preferă să privească, însă, înainte, către luna septembrie, când va modera un talkshow "de societate", aşa cum spune pentru EVZ.

EVZ: S-a terminat primul sezon din "Pâine şi Circ". Concluziile?

Lucian Mândruţă: Umorul este o treabă extrem de serioasă, al naibii de serioasă, îngrozitor de grea. După prima lună, oamenii au zis că mai bine făceam ştiri, dar după a doua lună a apărut o a doua categorie de public, care a zis că e OK ce fac. Evident, cel mai memorabil moment a fost cel cu jacuzzi, iar acum, când mă întâlnesc pe stradă cu cunoscuţi, mă întreabă dacă nu vreau să fac baie cu ei. E foarte greu să mai inovezi astăzi un material de talk- show, pentru că sunt foarte multe emisiuni de gen.

Ai zis că era mult mai uşor la ştiri. Era şi mai plăcut la ştiri?

Diferenţa dintre ştiri şi talkshow este că la ştiri e ca la fast- food, ţi se aduce totul la nas, costă puţin din timpul tău, merge repede. Aici producţia e gândită ca la piaţă, te duci la o reţetă, apoi o mai coci, o mai arzi, o mai dregi cu sare de lămâie, de aceea e mai complicat, pentru că e o emisiune care cere o producţie mai complicată.

Nu te-ai gândit să te întorci, în viitorul apropiat, la ştiri?

Mi-e dor de ştiri, dar nu m-am gândit să mă întorc. Cu ratingul am început destul de bine, dar spre vară a scăzut. În prima lună a fo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 48 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 49 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°