Unele nou-nouţe, în special clădiri de birouri, sclipicioase şi chicioase. Altele, cele mai multe, cutiile de beton ceauşiste.
Dar există şi clădiri altădată frumoase, căzute într-o dureroasă paragină. În majoritatea cazurilor pare să fie vorba doar de o necesară renovare a faţadelor. Dâre istorice de jeg, crăpături ori decojiri de tencuială, ornamente ciobite, colţuri măcinate.
Sunt însă destule şi clădirile grav afectate structural. Mai devreme sau mai târziu, zidurile fostului cinematograf Feroviarul, între care cresc copaci, vor ucide oameni. Atunci va fi mare deranj şi toată lumea va ridica din umeri: n-am avut ce face! E un litigiu juridic asupra proprietăţii. Sau o problemă de patrimoniu. Sau altceva.
Prima datorie a unei administraţii locale nu este nici estetica localităţii, nici gropile din asfalt, nici viaţa culturală - ci supravieţuirea concetăţenilor. Un om mort nu prea se bucură de proaspetele straturi de flori şi are un interes scăzut faţă de cea mai recentă premieră teatrală.
Soluţia e foarte simplă. Un act normativ (hotărâre de primar, de consiliu local, lege) care să prevadă că, dacă proprietatea nu e clarificată încă, Primăria are dreptul şi obligaţia să ia măsurile care se impun (consolidare, demolare sau măcar izolare - adică blocarea accesului trecătorilor şi autovehiculelor în zonele periculoase), urmând ca proprietarul, când o fi stabilit definitiv, să returneze cheltuielile, cu dobânzile de rigoare.
Iar dacă are proprietar şi acesta nu face nimic pentru integritatea construcţiei şi protecţia oamenilor, pierde dreptul de proprietate. Adică avem decădere din drepturi faţă de copii, dar nu putem s-o avem şi faţă de clădiri!
Să vezi atunci că nici nu s-ar mai bate imobiliarii pe ruine! Pentru că în cazul clădirilor de patrimoniu soluţia Primăriei va fi obligatoriu consolidarea.
Ghici ghic
