După cinci ani de tărăgănări birocratice, Legea asigurării obligatorii a locuinţei intră, în sfârşit, în vigoare şi ţinteşte în special mediul rural.
De astăzi va intra în vigoare asigurarea obligatorie a locuinţelor, au anunţat oficiali din cadrul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), societatea care va încheia poliţele cu românii.
Valorile asigurărilor vor fi de 10 şi, respectiv, 20 de euro pe an. Aceste sume vor acoperi daune de până la 10.000 de euro şi, respectiv, 20.000 de euro. Cei care au locuinţe cu valori care depăşesc aceste sume sunt sfătuiţi să-şi facă suplimentar şi o asigurare facultativă.
Dintre toate companiile de asigurări care sunt pe piaţă numai 13 sunt acţionare la PAID. Este vorba de Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC Asigurări, Certasig, City Insurance şi Platinum.
Pentru casele din zonele rurale cu probleme
De la început, asigurătorii au afirmat că această poliţă este destinată în special zonelor rurale din România care se confruntă cu calamităţi naturale.
Din acest motiv, poliţa nu acoperă decât trei riscuri mari: inundaţiile, cutremurul şi alunecările de teren. Proprietarii de case care au deja o asigurare facultativă au un interval de timp de un an în care trebuie să-şi facă şi această poliţă obligatorie.
Daunele provocate de ultimele inundaţii din acest an ar fi golit buzunarele asigurătorilor de aproximativ 35 de milioane de euro, dacă asigurarea obligatorie ar fi fost implementată mai devreme cu şase luni, spun brokerii în asigurări.
Pentru a fi rentabilă şi pentru asigurători, această poliţă ar fi trebuit să aibă o valoare cel puţin dublă faţă de cea facultativă, afirmă brokerii de credite. Adică ar fi trebuit să fie de 0,3% din valoarea locuinţei, nu 0,15% cât este la poliţ