Stadionul Municipal din Severin va găzdui mâine, partida dintre „Știința” și Gaz Metan CFR, ultimul meci de verificare al alb-albaștrilor înaintea startului noului sezon din Liga1.
Meciul de mâine, care va începe la ora 17, reprezintă o ultimă posibilitate pentru Aurică Țicleanu de a-i testa pe jucători, înainte de duelurile cu granzii din liga1.
„Știința” va juca în compania divizionarei secunde Gaz Metan CFR Craiova, echipă unde la care a fost împrumutat și fundașul alb-albaștrilor, Radu Barbu.
Pentru partida de mâine intrarea este liberă, însă autoritățile au pregătit măsuri sporite de securitate. Astfel, mâine, în intervalul orar 14-20, comercializarea băuturilor alcoolice în zonele adiacente stadionului, va fi strict interzisă. De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile Independenței și Moldovei.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii au decis ca porțile stadionului să fie deschise de la orele 15:30, iar Inspectoratul de Jandarmi Județean recomandă ca toți cei prezenți la meci să aibă asupra lor actul de identitate.
Potrivit IJJ Mehedinți, spectatorilor le este interzis accesul în stadion cu materiale pirotehnice de orice natură (artificii, torţe, fumigene, etc.), băuturi alcoolice, recipienți cu apă sau băuturi răcoritoare, arme albe sau materiale de propagandă care incită la xenofobie, ură națională, religioasă sau de clasă, discriminări de orice fel sau violență publică.