În spate, o parte moartă a combinatului, care pe vremuri trepida de oţelul încins până la incandescenţă. Şarja lumina noaptea casele. Le încălzea. Părea că acestea se incing gata să renunţe la îmbrăcămintea de cărămidă şi la zugrăveală şi să devină şi ele oţel.
Nu mai este aşa. Reşiţa mai produce din când în când metal. Rar. Aşa citesc în ochii unor intelectuali, unde mai sălăşluieşte mândria de-a trăi în oraşul foştilor oţelari. Nici vechile cuptoare de fontă din 1771 nu vor mai rămâne în picioare, odată ce proprietarul rus va vinde tot ce va putea din combinat, inclusiv istoria oraşului. Da, istoria oraşului e de vânzare, dacă profitul o cere.
Într-o epocă în care simţul valorii s-a pierdut, într-o epocă în care simţul istoriei s-a pierdut, pe apele Bârzavei trece totuşi, în aburii dimineţii, bucuria. În această dimineaţă, se deschide Librăria "semn de carte". Cu totul neaşteptat, o librărie particulară a apărut ca din nimic în plină criză a cărţii, în spate atârnându-i o aripă moartă, cu geamuri fumurii, a combinatului, iar prin faţă trecându-i tramvaie ce-ţi dau impresia c-or să deraieze în fiece clipă, în timp ce poartă oamenii spre treburile lor.
O casă veche, cu două curţi, încălzită de lemnul care-o îmbracă. Aici, Camelia şi Lucian Duca s-au aventurat într-un nou proiect: cărţi, în română, germană şi engleză, reviste, lucrări de artă, un ceai de plante.
Nu sunt, totuşi, singuri în această întreprindere, ci au alături un partener de ţinută, participant la toate evenimente culturale organizate de cei doi. Este vorba de Radio Reşiţa. Printre cărţi sau în curtea triunghiulară, demnă de învăţăturile lui Euclid despre geometrie, au loc lecturi de poezie, lansări de carte, simpozioane ştiinţifice. Copiii din Reşiţa vin alături de Camelia Duca să înveţe desenul, coruri de tineri şi foarte tineri vin să cânte de Ziua Copilului, sărbători
