Până la urmă, asemenea unei jungle care, împingându-şi tăcută lăstarii, acoperă ruinele templelor şi-ale fostelor aşezări omeneşti, torpoarea verii înăbuşă zgomotul şi furia vieţii noastre politice.

Ne mai agităm încă, e-adevărat, dar fără convingerea de altădată, mimăm încă un interes care, de fapt, s-a stins de când cu căldurile, ploile şi diluviile acestei veri în miezul căreia ne aflăm.

Ies pe terasă ca să citesc ziarele, dar îmi rămân ochii pe formele destrămate la nesfârşit şi mereu reclădite ale norilor: nu mai sunt aici, deja sunt în vacanţă, deja mă pregătesc să uit cu desă vârşire miturile, poncifele, mizeria, trădările, reîmpăcările, ura, insultele, răstălmăcirile, feţele obsesive şi vorbele agramate care alcătuiesc tabloul grotesc al vieţii noastre politice, demn de un Goya sau un Ensor.

Departe în nord, în umbra clăilor de fân, în peisajul de o lărgime de necrezut a dealurilor cu garduri şi fâneţe, cu câte-o veche căsuţă de lemn din loc în loc, în zona Sângeorzului care de ani de zile mi-e mai familiară şi mai dragă decât înseşi locurile în care m-am născut, am să încerc din nou, ca-n fiecare an, să renasc, să-mi reînprospătez mintea şi inima.

Nu mai vreau să vorbesc cu miniştri, nu mai vreau să mă sune televiziunile, nu mai suport imbecilităţile de pe forumuri, nu mai pot accepta să-mi umplu viaţa cu păpuşile de cârpă ale unui Muppets Show autohton: Geoană, Năstase, Băsescu, Ponta, Antonescu, Vadim, Patriciu - ce-au oamenii ăştia cu mine şi eu cu ei? De ce mă joc de ani de zile cu efigiile lor goale, fără nicio legătură cu persoanele lor adevărate? De ce particip la fanatismele, disputele ideologice, parti-prisurile şi încrâncenarea pasională din jurul lor? Merită oricare dintre ei să-ţi ruinezi viaţa şi scrisul ca să le ţii partea? Să scrii zeci şi sute de articole în favoarea sau împotriva lor? Să te tre