Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Aproape prima-soacră a ţării

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 iulie 2010 ·

Până acum două luni, pe agenţiile de ştiri exista o singură poză cu Margareta Costea: un cadru surprins la o secţie de vot din cartierul Primăverii, în momentul în care soacra lui Mircea Geoană dădea drumul unui buletin de vot în urnă.

Cu această poză, de slabă calitate, surprinsă dintr-un unghi care mai mult îl amăgea pe privitor decât îi recompensa curiozitatea, au fost ilustrate zeci sau sute de articole care o aveau ca subiect pe cea mai celebră soacră din România. După vizita pe care Margareta Costea a făcut-o recent la DNA, colecţia pozelor a crescut, însă misterul din jurul acestei femei, evocate atât de des în ultimii ani, e greu de crezut că se va risipi vreodată.

Rămânând în spatele obloanelor, în vreme ce presa vorbea despre ea, citându-i numele în matrapazlâcuri cu terenuri şi case, ori în afacerea comicului certificat de revoluţionar de care a ţinut cu dinţii, ne-a făcut să ne cheltuim energia imaginându-ne-o în fel şi chip, astfel că am ajuns să-i creăm un contur care, cu siguranţă, se suprapune foarte puţin persoanei din viaţa reală.

Să ne amintim de acea conversaţie (demnă de filmele lui Tarantino) în care jurnalistul Bogdan Chirieac îi povestea preşedintelui ANI, Cătălin Macovei, că se pregăteşte o operaţiune de discreditare a lui Mircea Geoană în mass-media. Motivul campaniei despre care vorbea Chirieac?

Geoană ar fi acumulat datorii imense, dirijând banii pregătiţi pentru alegerile prezidenţiale în conturile soacrei. Un foarte experimentat şi inteligent jurnalist, de o lipsă de integritate care îi contrabalansează indiscutabilele calităţi, credea cu tărie că Margareta Costea deturna fondurile PSD: "Toţi banii pe care Geoană i-a strâns, şi a strâns câteva zeci de milioane, îi duce la soacră-sa". Zeci de milioane de euro făcute să dispară sub fustele soacrei!

Chiar dacă nimic din această bârfă n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 27 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 53 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 27 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 21 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 27 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°