MCSI finanţează prin fonduri comunitare modernizarea structurii de cercetare a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Bucureşti, 20 iulie, 2010. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI), susţine, din fonduri structurale, proiectul denumit „Sistem electronic aplicativ integrat de educaţie al Universităţii Babeş-Bolyai”. Acest proiect permite dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de cercetare existentă în Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
MCSI-OPISI a încheiat contractul de finanţare aferent proiectului în data de 31.08.2009, pentru o valoare totală eligibilă de 5.498.600 lei. Finanţarea nerambursabilă acordată este în pondere de 98% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Proiectul se implementează în 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare, în prezent acesta aflându-se în stadiu avansat de implementare.
Proiectul „Sistem electronic aplicativ integrat de educaţie al Universităţii Babeş-Bolyai” îşi propune să conducă la:
- dezvoltarea unui portal e-Learning care să asigure, pe de o parte, cooperarea prin instrumente IT cu instituţii academice din Romania şi din întreaga lume şi, pe de altă parte, facilitarea accesului la informaţie şi suport tehnologic de ultimă oră;
- implementarea unui portal e-educaţie pentru administrarea de conţinut educaţional şi management al activităţii universitare;
- facilitarea accesului la învăţare pentru studenţii ciclurilor de licenţă, masterat, doctorat, precum şi facilitarea comunicării între cadrele didactice, prin accesul la materiale on si offline, efectuat la cel mai înalt nivel tehnologic.
Implementarea proiectului va avea ca rezultat final promovarea interacţiunii dintre Universitate şi studenţi/profesori, prin valorificarea potenţialului IT.