Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Profesor de 10 fără catedră de titular

Publicat in Adevarul, vineri 23 iulie 2010 ·

Pentru Cristina Luca sesiunea de repartizare pe posturi din acest an a fost inutilă, deşi a obţinut nota maximă. Dascălul nemţean spune că are emoţii şi pentru locul de suplinitor, pe care îl deţine încă un an la Liceul de Artă „Victor Brauner“.

La examenul pentru titularizare, Cristina Luca a obţinut cea mai mare notă din judeţul Neamţ, însă performanţa n-o ajută în niciun fel.

„Cum nu era niciun post de titular pentru educaţie muzicală, ştiam de la început că nota pe care urma să o obţin nu avea valoare decât pentru repartizarea pe posturi la suplinitori. Mi-am asumat de la început această situaţie, chiar dacă acum mi se pare frustrant“, spune cadrul didactic, care a predat anul trecut canto popular la Liceul de Artă „Victor Brauner“ din Piatra Neamţ.

Nemulţumită de nesiguranţa din sistem

Dascălul spune că trăieşte senzaţia anecdotică a unui alergător care fuge singur şi, la finiş, se clasează pe locul secund. „Aş fi fost mult mai bucuroasă dacă nota la concurs era mai mică, dar să fi prins un post de titular, mai ales că la această disciplină, după mine, următoarea notă a fost cu puţin peste 7“, mai spune Cristina. Nu este însă prima dată când profesorul de muzică trăieşte dezamăgirea unui examen promovat cu notă mare, dar fără finalitatea dorită. Cristina Luca a terminat Facultatea de Fizică-Chimie în 1992 şi a predat cele două discipline în unităţi şcolare din judeţ din postura de suplinitor. Pe lângă fizică şi chimie, ea a predat şi ore de muzică deoarece absolvise colegiul de profil din Piatra Neamţ. „În 2006 am obţinut media 9,60 la titularizare pentru un post la muzică, dar studiile făcute la colegiu nu erau suficiente.M-am înscris la Facultatea de Muzică a Academiei «Gheorghe Dima» din Cluj“, explică nemţeanca.

Deşi la fiecare examen de titularizare a obţinut peste nota 9, Cristina nu a reuşit să se în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 8 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°