În cadrul campaniei "Oraşul de vis", www.evz.ro prezintă astăzi ultimul articol înainte de a dezvălui numele câştigătorului. Luni, vom afla care este oraşul de pe locul întâi în preferinţa românilor. Sursa: EVZ
Bucureştenii sunt autorii unei istorii captivante. Li se alătură alte câteva zeci de mii de provinciali absorbiţi în oraşul care, mai ales prin poveştile lui, îşi merită numele de Capitală.
Însă, dacă ar fi să vobească despre Bucureşti - oraşul, nu capitala - mai toate poveştile s-ar opri la anii ’80. De aici, istoria metropolei de pe malul Dâmboviţei pare să se frângă brusc, printre betoane şi clădiri cu pretenţii mult prea occidentale pentru un oraş care preferă să aştearnă peste marmură carpete de iarmaroc. Un lucru e cert: Bucureştiul contemporan este mai puţin apreciat decât cel al anilor ’80, însă nu se compară cu Bucureştiul interbelic.
Emanciparea pe două roţi
"- Sînt Miţa Biciclista. Aşa mă poreclise porcul de Ranetti (poet şi publicist, părintele revistei "Furnica" - n.r.) prin fiţuicile lui.
- Ştiu despre dvs. că aţi fost cea dintâi ciclistă a Bucureştilor. Aş fi bucuros dacă mi-aţi împărtăşi ceva din amintirile pe care le aveţi." Aşa suna, consemnat de Alexandru Predescu în cartea lui "Vremuri vechi bucureştene", începutul primului interviu pe care l-a acordat una dintre cele mai controversate femei din Capitală, pe vremea când oraşul se mai putea numi cu mândrie Micul Paris.
Poate că biografia unei femei frumoase şi frivole, pedalând, în premieră, pe străzile Capitalei, aplecată peste ghidonul de argint, ar interesa istoria romanţată a faptelor mărunte. Dar ea reflectă o epocă a Bucureştilor de altădată, în care unii luau viaţa în glumă, ca pe o joacă a destinului.
"Rămâi doar dacă îl iubeşti"
Ce îi nemulţumeşte acum pe bucureşteni la oraşul lor? În primul rând