Cele câteva zeci de familii care mai locuiesc în Holdea, localitate aflată la graniţa dintre Timiş şi Hunedoara, se ocupă cu agricultura. Sursa: REMUS SUCIU

Cum mergi spre Făget dinspre Deva, chiar după ce-ţi apar în faţă, la vreo 500 de metri, releele de la Coşeviţa, judeţul Timiş, părăseşti drumul mare, intri pe un drumeag pietruit şi-n câteva clipe ajungi în Holdea. Încă eşti în judeţul Hunedoara. La intrare, pe stânga, o clădire veche, aproape prăbuşită, care a fost cândva cămin cultural, îţi dă de veste că aici viaţa nu mai e cum a fost odată.

Lângă ea, după o poartă de lemn ce se ţine destul de bine, apare o bisericuţă. Iarba ocupă tot locul, semn că nici la biserică nu se mai merge atât de des. În plus, poarta pare inutilă din moment ce, chiar lângă ea, o parte din gard e distrusă. Dar cine să intre să facă pagubă? Poate doar vreo văcuţă nărăvaşă a vreunei bătrâne din sat ori vreun câine plictisit.

"N-aveţi cu cine să vorbiţi acuma"

Urmezi drumul şi, odată ajuns între case, constaţi că tot e greu să-ntâlneşti pe cineva. E amiază şi mai toată lumea e plecată pe câmp. Dintr-o casă cu bârne de lemn îndoite de greutatea acoperişului de ţiglă, iese un pui de om cu părul ciufulit şi mai galben decât lumina soarelui.

E o fetiţă de vreo 3 anişori, trezită de lătratul isteric al câinilor speriaţi de străinii intraţi în sat. Micuţa apare-n pragul casei, se freacă la ochi, vede că e pustie curtea şi-ncepe să plângă panicată. Nu schimbă nicio vorbă cu străinii şi, desculţă, o zbugheşte spre mama şi tata, care adună fânul de zor, undeva pe colina din spatele casei.

Printre câinii care latră din ce în ce mai hotărâţi. pe uliţă apare deodată altă mogâldeaţă. E Lică, are 7 ani, vorbeşte un pic peltic şi nu-i poţi şterge nicicum zâmbetul de pe faţă. E ruşinos, aşa că răspunde încet şi scurt la întrebări: "N