Într-un an în care criza economică se acutizează, industria parfumului nu pare a fi deloc afectată. În ultimele şase luni, rafturile s-au umplut cu noi apariţii sub semnătura unor case de modă cu prestigiu, a unor designeri şi chiar vedete care nu au nimic de-a face cu lumea modei.
Mărcilor consacrate precum Hermès, Givenchy sau Hugo Boss li s-au alăturat noile, dar intens mediatizatele parfumuri create de vedete din Cetatea Filmului sau din sfera muzicală. În România, domeniul rămâne încă timid, stilistul Adina Buzatu şi designerul Cătălin Botezatu fiind singurele nume care au făcut pasul către sensibila lume a parfumurilor.
Iar, „O femeie care nu se parfumează nu are viitor”, spunea Coco Chanel, creatoarea celebrului şi mereu actualului Chanel no.5.
Draguţa Americii, la debut
Iubită peste Ocean, botezată de compatrioţi „America’s Sweetheart”, Jennifer Aniston şi-a lansat, săptămâna trecută, parfumul pe care îl anunţa încă de acum un an. Actriţa s-a bazat pe două elementele-cheie pentru reuşita produsului său. Primul este campania de promovare, în care s-a decis să se implice personal, mizând pe farmecul care nu a părăsit-o nici la cei 41 de ani. „O apariţie incredibilă”, scriau publicaţiile britanice şi experţii în domeniu. Aceştia au admirat mai mult pictorialul de prezentare a parfumului „The Debut Fragrance” şi mai puţin aroma promovată, în privinţa căreia sunt încă rezervaţi.
Scepticii nu i-au dat prea multe şanse, limitându-se să admită că actriţa a făcut „un demers îndrăzneţ” într-o piaţă a parfumurilor deja suprasaturată de nume precum Elizabeth Taylor, Britney Spears, Jennifer Lopez, Sarah Jessica Parker, Paris Hilton, Beyonce, Halle Berry, sau David şi Victoria Beckham.
În ceea ce priveşte a doua condiţie pentru succesul sigur, Jennifer a mizat pe exclusivitatea pieţei de desfacere şi pe un nume c