Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mark Mobius: Ar putea fi bine pentru Ungaria că a întrerupt negocierile cu FMI

Publicat in Bursa, miercuri 28 iulie 2010 ·

Deşi a evitat să dea un răspuns clar la întrebarea dacă Ungaria a procedat bine sau a greşit atunci când a decis să întrerupă negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Mark Mobius, şeful Franklin Templeton, a lăsat să se înţeleagă că există destule precedente în care intervenţia FMI, în alte state aflate în criză, a dus la rezultate mai curând proaste. "Luaţi de exemplu, criza din Thailanda din 1997-1998 când FMI a venit şi a făcut recomandări dezastruoase din punct de vedere economic. La fel şi criza din Coreea de Sud. Sunt de acord că ceea ce doresc cei de la FMI, şi anume reducerea deficitelor statelor, echilibrarea politicilor fiscale, sunt lucruri bune însă ele nu pot fi realizate peste noapte pentru că există riscul unei răsturnări ale guvernelor din cauza nemulţumirii populare", a spus Mark Mobius.

Ş.C. Deşi a evitat să dea un răspuns clar la întrebarea dacă Ungaria a procedat bine sau a greşit atunci când a decis să întrerupă negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Mark Mobius, şeful Franklin Templeton, a lăsat să se înţeleagă că există destule precedente în care intervenţia FMI, în alte state aflate în criză, a dus la rezultate mai curând proaste. "Luaţi de exemplu, criza din Thailanda din 1997-1998 când FMI a venit şi a făcut recomandări dezastruoase din punct de vedere economic. La fel şi criza din Coreea de Sud. Sunt de acord că ceea ce doresc cei de la FMI, şi anume reducerea deficitelor statelor, echilibrarea politicilor fiscale, sunt lucruri bune însă ele nu pot fi realizate peste noapte pentru că există riscul unei răsturnări ale guvernelor din cauza nemulţumirii populare", a spus Mark Mobius.

Ş.C.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 40 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

A fost găsit trupul lui Hassan Nasrallah. Era intact. Care a fost cauza morții liderului Hezbollah

Ziare.com acum 56 minute
Trupul fără viață al lui Hassan Nasrallah, liderului Hezbollah, a fost recuperat și este întreg după atacul aerian devastator al Israelului de vineri, 27 septembrie, în sudul Beirutului, în urma căruia acesta a fost ucis, au declarat duminică, 29 se

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

Ninge la Bâlea Lac. Este prima ninsoare din această toamnă

Mediafax acum o ora
Fenomenul meteorologic a început în jurul prânzului, marcând începutul sezonului rece în zona montană. Stratul de zăpadă a început să se aştearnă în această populară destinaţie turistică din Munţii Făgăraş, atrăgând atenţia vizitatorilor şi localnic

În contextul fenomenelor meteo extreme Ministrul Educației, Ligia Deca - „Activitatea didactică cu prezență fizică va fi suspendată acolo unde situația o impune”

Ziua Constanta acum o ora
Activitatea didactică cu prezență fizică va fi suspendată acolo unde situația o impune, a anunțai ministrul Educației, Ligia Deca, într-o postare pe Facebook. Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile anunțate, pentru siguranța copiilor ș

Mesaj Ro-Alert în Bucureşti şi Ilfov, înainte de intrare în vigoare a Codului portocaliu de ploi abundente

News.ro acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a emis, duminică după-amiază, un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei înainte de intrarea în vigoare a avertizării Cod portocaliu de ploi abundente.

Furt de la arena Roland Garros: hoţii au plecat cu bani şi cu bijuterii în valoare de zeci de mii de euro

News.ro acum o ora
În noaptea de joi spre vineri, 11 000 de euro şi bijuterii în valoare estimată la 20 000 de euro s-au furat de la arena Roland-Garros din Paris. O anchetă este în curs de desfăşurare, relatează bfmtv.com. Una sau mai multe persoane necunoscute au re

UPDATE - Cod galben şi portocaliu de ploi şi vânt/ Cod roşu de ploi torenţiale, în Galaţi/ Cod roşu de inundaţii, în Vaslui şi Galaţi/ Persoanele din zone de risc din 23 de localităţi din Galaţi, evacuate / Decizie de evacuare şi în Vrancea

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului, duminică fiind în vigoare un Cod galben în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, este Cod por

Persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate

Ziua Constanta acum 3 ore
Toate persoanele din judeţul Galaţi care locuiesc pe albia râurilor şi în zonele cu potenţial de risc la inundaţii vor fi evacuate, potrivit deciziei luate duminică în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Măsura a fost luată în co

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur de la turneul de categorie WTA125 de la Hong Kong

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1130 mondial, va evolua în primul tur la turneul de categorie WTA125 de la Hong Kong cu australianca Arina Rodionova, locul 114 mondial. Halep (33 de ani) şi Rodionova (34 de ani) nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA.

Vremea

București
acum

16°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/11°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

23°
dum.

16°/23°
lun.

11°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°
mie.

9°/20°