Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cresc ratele la împrumuturi. Ce soluţii sunt?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 iulie 2010 ·

Anul trecut, bancherii recomandau creditele în lei pentru a evita riscul valutar. Tot ei erau cei care menţionau că indicii interbancari sunt la valori minime record şi vor creşte. Sursa: SHUTTERSTOCK

Ratele creditelor în lei au cunoscut o creştere greu de neglijat odată cu evoluţia Robor, astfel că toţi cei care aveau un împrumut care avea legat la dobândă şi acest indice au fost nevoiţi să plătească mai mulţi bani la rambursarea lunară a creditului.

"Pentru creditele de nevoi personale, dobânda medie a crescut de la 14,3% la 14,5%. Majorări mai puţin accentuate s-au înregistrat la cardurile de credit şi creditele auto. Rata medie a dobânzii a urcat doar cu 0,1 puncte procentuale. Creşterile s-au produs în contextul majorării dobânzilor interbancare în lei şi modificărilor implementate de bănci, în condiţiile noilor prevederi legislative", se arată în ultimul raport al Conso.ro.

Reporterii "Evenimentului zilei" au luat în calcul o creştere şi mai mare atât a indicelui Robor, cât şi a celui pentru creditele în euro, Euribor. Astfel că, pentru un credit de 50.000 de lei contractat pe 60 de luni, rata va fi de 1.100 de lei în condiţiile în care rata dobânzii este de 11,5%. Aici s-a ţinut cont de o marjă de 4% plus indicele Robor de 7,5%.

Dacă Roborul s-ar mări până la o valoare de 12%, rata împrumutului va ajunge la 1.200 lei.

Discutaţi cu banca posibilele probleme de plată

Pentru a preveni o potenţială imposibilitate de plată este de preferat să mergeţi la sucursala de la care v-aţi împrumutat pentru a putea găsi o soluţie împreună cu ofiţerii de credite.

Primul lucru care vi se va cere în cazul în care vreţi să vă restructuraţi creditul este să mergeţi la actualul loc de serviciu pentru a aduce o adeverinţă de venit tip dată de bancă, asta în cazul în care aţi avut parte de o scădere a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 33 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 58 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 33 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 26 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 33 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°