Pensionarii iau cu asalt ghişeele pentru a face rost de un bilet de tratament. Cele mai căutate staţiuni sunt: Amara, Herculane, Olăneşti, Eforie Nord, Mangalia şi Vatra Dornei. Casa de Pensii nu reuşeşte însă să facă faţă solicitărilor.
Funcţionarii de la Casa de Pensii Călăraşi au înregistrat peste 3.000 de cereri, însă bilete disponibile au fost doar 1.357. „În 2009 am avut 3.226 de bilete de tratament de care au beneficiat 3.222 de persoane, deşi pe liste se aflau 5.655 de oameni. Anul acesta însă numărul biletelor s-a înjumătăţit, având în vedere că peste tot s-au redus cheltuielile“, a declarat Corina Boldea, consilier-asistent la Casa de Pensii. Ca să fie siguri că vor obţine un loc într-una din staţiunile balneoclimaterice, pensionarii au obligaţia să depună cererile cu cel puţin 40 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet. „Prin cerere, solicitantul poate opta pentru cel mult trei staţiuni. Dacă a beneficiat de bilet balnear, în ultimii 2 ani, persoana respectivă nu mai are prioritate la obţinerea biletului. Pleacă în staţiune cei care nu au fost deloc. O vacanţă de 18 zile într-o staţiune îi costă pe oameni jumătate din cuantumul pensiei“, a adăugat Corina Boldea.
Multe cereri
Sunt însă şi categorii de pensionari care beneficiază de bilet gratuit, însă mulţi nu ştiu despre acest lucru. „Printre aceştia se regăsesc şi persoanele care beneficiază de Legea 118/1990, cei care au pensie de invaliditate, veteranii de război, văduvele acestora, dar şi persoanele cu handicap“, a precizat Corina Boldea. Acestea au întâietate la obţinerea unui bilet de tratament, doar dacă nu au fost plecaţi în anii anteriori. Hotărâtor este gradul de handicap pe care îl au şi cuantumul pensiei, la care se adaugă indemnizaţii şi alte prestaţii prevăzute de legi speciale.Pentru primul sezon de tratament, Casa de Pensii a epuizat în