În ultimul an, cel puţin zece persoane au fost condamnate de magistraţii instanţelor din judeţul Hunedoara, pentru abuzuri sexuale săvârşite împotriva unor minori. Cornel Moldovan, hunedoreanul care şi-a violat fiica în vârstă de 14 ani a primit cea mai mare pedeapsă.
Cornel Moldovan (42 de ani) va petrece 15 ani după gratii, după ce şi-a abuzat sexual propria fiică, în vârstă de numai 14 ani. El a fost condamnat şi la patru ani pentru infracţiunea de incest. Incidentul pentru care a fost condamnat hunedoreanul s-a petrecut pe un câmp de la marginea localităţii Vulcan, unde Moldovan şi-a ademenit fiica, pe care a lovit-o cu pumnii şi picioarele, pentru ca apoi să o defloreze.
Trei tineri sunt judecaţi pentru violarea şi şantajarea unei eleve în vârstă de 14 ani
Violuri transformate în şantaj
În urmă cu o lună, Ciprian Brusturean, în vârstă de 30 de ani, şi Mihai Feier (20 de ani) au fost condamnaţi de instanţa Tribunalului Hunedoara la 13 ani de închisoare şi, respectiv, 10 ani de închisoare, pentru violarea unei adolescente în vârstă de 14 ani, din zona localităţii Vaţa de Jos. Împreună cu ei a mai fost condamnat şi un minor, la patru ani de închisoare, care a participat la abuzurile plănuite de tineri. Victima, o elevă din localitate, a fost violată într-o pădure de la marginea localităţii, iar tinerii au filmat scenele actelor sexuale, pe care le-au folosit ulterior pentru a o şantaja pe adolescentă. Unul dintre agresori este chiar văr cu minora.
"Monstrul din Vălişoara"
La sfârşitul anului trecut, un alt hunedorean din aceeaşi zonă, a localităţii Brad, şi-a primit sentinţa pentru violarea în repetate rânduri a unui minor. Gheorghe Resiga a fost arestat după ce mama unui copil de opt ani l-a reclamat că i-a violat fiul, pe care apoi l-a supus şi la perversiuni sexuale. Bărbatul a fost condamnat la 12 ani de închisoar