Arta şi afacerile se armonizează în aceeaşi montură. Chiar dacă greşelile artistului pot atenua, uneori, strălucirea businessului.
Este foarte greu să vorbeşti cu bijutierul David Sandu despre cifre. Şi asta - nu dintr-o pudibonderie atribuită artiştilor, pe nedrept consideraţi total rupţi de latura pragmatică a vieţii. Dimpotrivă. David Sandu se mişcă aproape firesc în zona de business şi cunoaşte limba tuturor clienţilor - de la împătimiţii de artă la corporaţii, chiar dacă tot ceea ce face ţine 100% de arta contemporană. „Faptul că lucrurile făcute au avut un feedback bun m-a îndreptat către afaceri. A fost o gramatică pe care am dobândit-o astfel", explică el. Motivul reticenţei este altul: dificultatea de a pune preţul corect pe estetic.
SUCCESE MARI ŞI MICI. La vârsta de 15 ani, David Sandu vindea prima bijuterie făcută de el profesoarei de lucru manual de la Şcoala Generală nr. 146 din Capitală. Pentru brăţara din alamă, cu lemn de abanos, elevul primea, în 1989, 300 de lei. Aproape 18 ani mai târziu, David Sandu avea să încheie cea mai mare tranzacţie a micului său business cu bijuterii de autor: 6.000 de euro pentru un inel din aur, cu briliant de 0,45 carate, vândut unui colecţionar de artă contemporană din România. În 2008, atelierul său din Centrul Istoric - cartierul general unde lucrează cu trei angajaţi acum - i-a adus o cifră de afaceri de aproximativ 350.000 de euro. A fost vârful. Iar media aceleiaşi cifre pe ultimii patru ani şi jumătate - practic anii în care a devenit vizibil - nu scade sub 100.000 de euro. A ajuns să se ocupe de bijuterii în mod firesc, după o ucenicie clasică, aminteşte de vremea breslelor. De la 13 ani a stat pe lângă sculptorul Vlad Gherghiceanu (la rândul său, ucenic al maestrului Rolando Negoiţă) nu mai puţin de cinci ani. Când tinerii de vârsta lui, ajunşi la majorat, băteau bulevardele, Sandu
