Maria Paula Erizanu are deja, la doar 18 ani, o revoluţie în CV. Ea, împreună cu mii de alţi liceeni din Chişinău, a participat la protestele anticomuniste din 5-9 aprilie 2009 soldate cu 4 morţi şi sute de răniţi. Mărturiile tulburătoare ale acestei puştoaice curajoase au apărut de curând la Editura Cartier sub titlul „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o!".
În timp ce în România aproape jumătate de populaţie îl regretă pe Ceauşescu, o lecţie şocantă de patriotism ne este „predată" de o adolescentă din Chişinău. „Amintirile" ei din revoluţie au fost publicate pe când avea doar 17 ani, mai întâi ca un articol, iar acum au fost adunate într‑o carte în trei limbi, română, engleză şi franceză, pentru ca şi tinerii de prin „ţările calde" să le poată citi. Iată cum îşi începe Paula mărturisirile: „M-am născut pe 2 mai 1992. Era sâmbătă, de la etajul de sus al maternităţii se auzeau exploziile bombelor din războiul transnistrean. La 2 ani, mă cununam de 5 ori pe zi cu verişorul meu. Îl iubeam. La 3 ani, uitându-mă prelung pe fereastra din bucătărie, am întrebat-o pe mama dacă ea se gândeşte vreodată că tot ce vedem noi nu există cu adevărat şi ea a răspuns că nu. La 4 ani, desenam câini zburători, educatoare zburătoare şi copii zburători. La 5 ani, voiam să devin călugăriţă. La 7 ani, şcoala m-a convins să rămân mirean. La 11 ani, l-am descoperit pe Harry Potter, după care a urmat, firesc, «De veghe în lanul de secară». La 12 ani,am început să practic karate tradiţional. Mai continui. La 13 ani, părinţii credeau că trec printr-o criză. Eu nu. Şi mai şi scriam poezii, desigur. La 14 ani, mi-am cumpărat prima rochie, după o perioadă de câţiva ani de rock şi gândaci gender. La 15 ani, credeam că oamenii care nu citesc nu au ce căuta pe glob. Între timp, am hotărât să-i las în viaţă. La 16 ani, visam la o revoluţie. La 17 ani, visez lucruri mai paşnice".
@
