Decenii la rând i-am respectat, dar ne-am şi temut de ei. Aveam şi pentru ce: erau membrii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, elita regimului comunist din România. Mai sus decât ei erau numai Ceauşeştii. Ştiam că sunt foarte puternici, motiv pentru care bănuiam că sunt şi foarte bogaţi. Dar niciodată nu am ştiut cât de bogaţi.
Revoluţia din Decembrie 1989 i-a răsturnat de la putere şi i-a trimis, pe unii imediat, pe alţii ceva mai târziu, în boxa acuzaţilor, anchetaţi, judecaţi ba chiar şi condamnaţi în celebrul proces "Lotul CPEx". Unora li s-a pus sechestru pe avere. Altora li s-au percheziţionat casele şi, în ambele situaţii, s-au întocmit procese-verbale în care averile "baronilor roşii" erau consemnate amănunţit.
În ultimii ani ai regimului comunist, Paul Niculescu-Mizil era considerat unul dintre tovarăşii "luminaţi" de la vârful aparatului central de partid. Membru al PCR din anul 1945, a intrat în elita politică încă din 1955, când, pe vremea lui Gheorghiu-Dej, a fost ales membru în CC al PMR. Şi era tot acolo când partidul a fost "rebotezat" PCR. Cele mai înalte poziţii le-a avut însă în "regimul" Ceauşescu: a fost de două ori ministru şi vreme de şase ani a fost chiar viceprim-ministru. Apoi a intrat într-un con de umbră şi, din 1981 până în Decembrie 1989, a fost doar preşedintele CENTROCOOP. A fost arestat în febuarie 1990, iar actele întocmite cu ocazia percheziţiilor descriu "starea materială" a tovarăşului Mizil.
Conform procesului-verbal, primul lucru de care s-au interesat procurorii când au intrat în locuinţa fostului demnitar, situată în "buricul târgului" pe Str. Emil Zola nr. 1A, Sectorul 1, au fost "bijuteriile şi sumele de bani, în lei sau valută". În acest sens, primele valori, consemnate cu serie şi număr, au fost 17 carnete CEC a câte 5.000 lei fiecare, celebrele librete pentru achiziţionarea